Buni Cocar: Amintiri (6)

In Valea Jiului, dupa ce mi-a vorbit Dumnezeu, lucrarea a devenit relativ usoara, in sensul ca „nimic nu era prea greu pentru Domnul”. Nu a fost o singura seara de Evanghelizare in care Dumnezeu sa nu se adauge macar un suflet la numarul celor mantuiti.

Stilul meu a fost „kamikaze” si nu-l justific in nici un fel. Pot spune doar ca intrarea in mina era la fel de riscanta. Am incercat si eu o data sa intru in mina impreuna cu fr. Gall, dar mi-am „schimbat mintea” in momentul in care Gall mi-a intins sapca de miner la vestiar. M-am scuzat si am plecat acasa.

Nu am sa uit niciodata povestea „salvatorului de mina”, Madear. Omul acesta a murit incercand sa-i salveze pe altii … In urma lui au ramas doi copii mici … Cati dintre noi au acest spirit? Cred ca eroismul minerilor din Adunare m-a inspirat intr-o mare masura …, isi riscau viata in fiecare zi. De nenumarate ori am auzit despre surpari in care piereau oameni. Nu mai zic nimic despre bolile profesionale. Stiu ca i-am intalnit pe unii la „Fundeni”, pe altii la „Colentina” la sectia „medicala”.

Sfantul Pavel vorbea despre atletii de la Jocurile Olimpice, despre „suferintele” la care supuneau acestia pentru a castiga o cununa care se vestejea. Prin aceasta cauta sa-i motiveze pe crestini la „alergare” … Exemplul este excelent, dar daca i-ar fi cunoscut pe minerii din Vale nu sunt sigur ca acestia n-ar fi fost dati si ei drept exemple, poate chiar in locul discobolilor …

O alta inspiratie au fost studentii straini. In prima zi cand am vorbit cu Newton mi-a spus ca a venit in Romania (din Ghana) prin credinta. Stia ca este „tara lui Wurmbrand”, citise „Torturat pentru Hristos”, stia ca in tara noastra crestinii activi sunt prigoniti, totusi a venit. Tatal lui ar fi vrut ca el sa mearga in Anglia …, dar tatal lui nu era crestin. Acesti studenti au adus un vocabular nou, care ne lipsea si un suflu nou. Am invatat credinta si de la ei.

Am plecat din Vale cu inima impovarata, ma temeam ca am parasit nu doar niste oameni devotati lui Dumnezeu ci chiar locul meu in planul Lui. Din fericirte, n-a fost asa.

Starea din Bucuresti (Giulesti) era totusi alta. Lucrare spirituala se facea inoras, se facea la „Mihai-Bravu”, in „Titulescu”, la „Popa Rusu” si mai putin in Giulesti. Mi-a trebuit un an intreg ca sa adresez prima chemare la mantuire.. Mi-a fost inima cat un purice, dar am facut-o si Dumnezeu a fost bun cu noi. E drept ca fratii mai vechi din Adunare n-au fost de acord cu noul stil, dar zarurile au fost aruncate. Timp de 5 ani si jumatate am botezaqt in fiecare luna noi suflete, uneori aveam si cate 3 sau patru botezuri intr-o luna.

La plecarea din Vale am trait prima lucrare de vindecare. Vizitam o familie din Adunare, impreuna cu Marici si Indrecan (crestin dupa Evanghelie). Familia pe care o vizitam n-avea copii si isi dorea unul. In clipa plecarii, Indrecan m-a-ndemnat sa ma rog in acest sens. Ne-am rugat si in urmatorii ani familia (G.D.) a primit de la Domnul, trei copii. Acest episod m-a inarmat cu curajul de a merge prin credinta nu numai pentru mantuirea omului ci si pentru vindecarea lui.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Neclasificat. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s