Continental Young în Valea Jiului

4 Septembrie – Lupeni: Biserica Baptistă Sfânta Treime, ora 18.00
5 Septembrie – Vulcan: Biserica Penticostală, ora 18.00
6 Septembrie – Petroșani: Biserica Baptistă Golgota, ora 10.00
6 Septembrie – Petrila: Biserica Penticostală Muntele Sionului, ora 18.00

http://www.continental-romania.org

Buni Cocar: Amintiri (8)

Petrosani, 3 octombrie 1976

Despre fratele Cenuse Teodor am auzit multe istorii, majoritatea legate de pastorirea ce o facuse printre leprosii din Tichilesti. Stiam (si m-am cutremurat) ca dupa primul botez oficiat acolo se-nrosise apa din baptistier … M-a uimit faptul ca Cenuse ceruse sa mearga la leprosi direct de la Seminar!!!

Pentru Cenuse purtarea crucii nu era numai o doctrina ci un act pe care l-a trait, era singurul lucru vrednic de primit.

Fusese coleg de Seminar cu Alexa Popovici si impreuna au pus multe probleme dascalilor la orele de curs. Cand dascalii n-aveau prea multe de spus, Cenuse si Popovici dezbateau inainte, practic, si-au fost dascali unul celuilalt. Cenuse mi-a povestit ca se mai si contraziceau, ca se mai ridicau si in picioare cand argumentau, dar asa s-au slefuit amandoi …

Nu-mi-amintesc decat o singura predica a lui Cenuse. La Craciunul din ’75 a rostit un mesaj intitulat: „Anonimul Primului Craciun”. Se referea, bineinteles, la Iosif, dar era si testamentul lui Cenuse. Neprihanirea lui Cenuse nu era o poza pentru semeni sau pentru lumea din piete, nu, la el era o inchinare pentru Imparatul.

Intr-o duminica, dupa o inmormantare, ne-ndreptam spre Adunarea din Petrosani. Diferenta de varsta dintre noi era de vreo 50 de ani…, dar dansul tinea pasul. Mi-am dat seama ca spiritul il tragea pe Cenuse inainte. Trupul lui era istovit dar duhul plin de ravna… Ajunsi la Casa de Adunare, i-am turnat apa pe maini si cand i-am intins stergarul am adaugat: „Sper sa nu ne certam niciodata” (stiam folclor!)

Cenuse m-a privit cu oarecare mila s-apoi cu niste vorbe grele, de granit mi-a spus: „Draga, cu mine nu te poti certa niciodata…”. L-am privit intrebator… ce vreti sa spuneti? In mintea mea imi ziceam „nu-s bun nici macar pentru o cearta cu acest colos al credintei” …

Milos, Cenuse mi-a redat linistea: „Nu te poti certa cu mine frate, fiindca eu am murit ..”. Nimeni nu mi l-a explicat pe apostolul Pavel mai bine ca fratele Cenuse Teodor in acea seara. Aveam in fata mea nu doar pe pastorul Cenuse ci si pe omul care a fost rastignit impreuna cu Hristos … In acele vorbe statea explicatia vietii lui de crestin.

Am mers apoi la amvon, dar predica serii o primisem eu inainte de slujba.

Vorona 1985

Acum cîțiva ani am primit de la Vasile Bonda nişte imagini care îmi trezesc nostalgii: Vorona 1985 (Suceava), cu ocazia vizitei lui Billy Graham.

De la stînga la dreapta, în picioare: Vasile Bonda, Neli Ile, Tabita Marici, Ileana Marici, Emil Popa; jos: Cornel Marici; în spate: Alin Cristea, Ducu Gal.

Buni Cocar: Amintiri (7)

„Rasfoind” prin cutele memoriei realizez cat am gresit, cate oportunitati am ratat si din toate se contureaza un serios regret. Un mare regret este legat de faptul ca nu l-am invitat niciodata pe Liviu Olah la Petrosani, nu-mi trecuse prin minte …, dar de ce nu? Am fost cumva „speriat” de calibrul lui? Nu stiu …, dar ar fi fost bine.

Mi-aduc aminte ca l-am cunoscut inca in ’67 in Timisoara. Era dupa plecarea in America a lui Pitt Popovici. „Biserica Baptista Nr. 1” avea ca „girant” pe pastorul Turcu de la Lugoj, dar lucratorii laici din Adunare faceau lucrarea in casa de rugaciune si nu numai. In opinia mea de atunci si de azi, acesti oameni au fost exceptionali. Nu-mi aduc aminte de unul singur care sa nu ma fi impresionat. Si nu-i de mirare cand printre ei se numara un Satnic, un Sentici, Stanila, Craioveanu, Laurentiu si multi altii. Printre acesti laici era si un tanar de vreo 34 de ani, numele lui: Liviu Olah.

Prima data cand l-am vazut era intr-o Sambata seara. Liviu a urcat treptele amvonului singur. Parca-l vad: suplu, costum negru, fara cravata, dar extrem de sigur pe tot ce facea. Din felul cum a dictat prima cantare, „O Doamne mare …” am stiut ca omul este „altceva”. Nu m-am inselat. A fost clar, dezinvolt, convingator, sentimental. Nu-i lipsea nimic. N-am mai vazut pe nimeni ca el pana atunci si nici de atunci incoace. (Au trecut de atunci 48 de ani).
A doua zi mi s-a spus ca tanarul este avocat … (nu era dar studiase „Dreptul”).

Peste cateva luni „tanarul avocat”, in vara lui ’68, a fost ales pastor al Bisericii Nr 1. Din pacate n-am fost prezent la ordinarea lui, (aveam meci) dar mi-au povestit-o atatia si din atatea „unghiuri” incat imi vine sa cred c-am fost prezent. Dugulescu mi-a spus ce l-am impresionat pe el: „N-a zdrobit Liviu cand s-a autodenuntat, incriminandu-se printre lacrimi: „Sunt un Iona recidivist. Am amanat atatia ani intrarea in lucrare!”

Ca pastor a fost eficient, modest, foarte activ iar tinerii roiau in jurul lui. Cred ca unul n-a ramas neconvertit iar dintre acei tineri multi au ajuns lucratori. Unii chiar destoinici …

Olah avea evanghelizarea in sange. Nu stiu sa fi pierdut vreo ocazie de marturisire. O rugaciune a lui in Adunare te tinea treaz zile in sir. A fost un mic Savonarola. Pe mine o rugaciune a lui Olah, m-a trimis pe genunchi unde L-am cautat pe Dumnezeu.

Am regretat faptul ca dupa 3 ani si jumatate Liviu Olah a fost transferat din Timisoara la Faget. La sedinta de despartire am fost prezent, dar Olah nu mai era acolo. A venit in schimb (ca sa prezideze) Nicolae Covaci, presedintele Uniunii. Daca la ordinare regret ca n-am fost, la sedinta legata de transfer regret ca am participat. Dar „din jale s-a-ntrupat Electra”. Pana la urma m-am intors la Romani 8 cu 28 … si-am dat dreptate Cuvantului.
Dupa etapa (scurta) de la Faget, Liviu a ajuns la Oradea unde „recidivistul” a avut o recidiva de exceptie ajungand implicat intr-o lucrare de o amploare unica in Romania acelor ani.

Usa inchisa prin oameni la Timisoara a fost deschisa larg de Dumnezeu la Oradea. La Timisoara omul care a prezidat plecarea lui Liviu s-a numit Nicolae Covaci. La Oradea poarta pentru Liviu a fost deschisa prin acelasi om: Nicolae Covaci …

Caile Lui nu sunt caile noastre …, nici gandurile Lui nu sunt gandurile noastre.

Iosif Țon și Liviu Olah – Oradea

Buni Cocar: Amintiri (6)

In Valea Jiului, dupa ce mi-a vorbit Dumnezeu, lucrarea a devenit relativ usoara, in sensul ca „nimic nu era prea greu pentru Domnul”. Nu a fost o singura seara de Evanghelizare in care Dumnezeu sa nu se adauge macar un suflet la numarul celor mantuiti.

Stilul meu a fost „kamikaze” si nu-l justific in nici un fel. Pot spune doar ca intrarea in mina era la fel de riscanta. Am incercat si eu o data sa intru in mina impreuna cu fr. Gall, dar mi-am „schimbat mintea” in momentul in care Gall mi-a intins sapca de miner la vestiar. M-am scuzat si am plecat acasa.

Nu am sa uit niciodata povestea „salvatorului de mina”, Madear. Omul acesta a murit incercand sa-i salveze pe altii … In urma lui au ramas doi copii mici … Cati dintre noi au acest spirit? Cred ca eroismul minerilor din Adunare m-a inspirat intr-o mare masura …, isi riscau viata in fiecare zi. De nenumarate ori am auzit despre surpari in care piereau oameni. Nu mai zic nimic despre bolile profesionale. Stiu ca i-am intalnit pe unii la „Fundeni”, pe altii la „Colentina” la sectia „medicala”.

Sfantul Pavel vorbea despre atletii de la Jocurile Olimpice, despre „suferintele” la care supuneau acestia pentru a castiga o cununa care se vestejea. Prin aceasta cauta sa-i motiveze pe crestini la „alergare” … Exemplul este excelent, dar daca i-ar fi cunoscut pe minerii din Vale nu sunt sigur ca acestia n-ar fi fost dati si ei drept exemple, poate chiar in locul discobolilor …

O alta inspiratie au fost studentii straini. In prima zi cand am vorbit cu Newton mi-a spus ca a venit in Romania (din Ghana) prin credinta. Stia ca este „tara lui Wurmbrand”, citise „Torturat pentru Hristos”, stia ca in tara noastra crestinii activi sunt prigoniti, totusi a venit. Tatal lui ar fi vrut ca el sa mearga in Anglia …, dar tatal lui nu era crestin. Acesti studenti au adus un vocabular nou, care ne lipsea si un suflu nou. Am invatat credinta si de la ei.

Am plecat din Vale cu inima impovarata, ma temeam ca am parasit nu doar niste oameni devotati lui Dumnezeu ci chiar locul meu in planul Lui. Din fericirte, n-a fost asa.

Starea din Bucuresti (Giulesti) era totusi alta. Lucrare spirituala se facea inoras, se facea la „Mihai-Bravu”, in „Titulescu”, la „Popa Rusu” si mai putin in Giulesti. Mi-a trebuit un an intreg ca sa adresez prima chemare la mantuire.. Mi-a fost inima cat un purice, dar am facut-o si Dumnezeu a fost bun cu noi. E drept ca fratii mai vechi din Adunare n-au fost de acord cu noul stil, dar zarurile au fost aruncate. Timp de 5 ani si jumatate am botezaqt in fiecare luna noi suflete, uneori aveam si cate 3 sau patru botezuri intr-o luna.

La plecarea din Vale am trait prima lucrare de vindecare. Vizitam o familie din Adunare, impreuna cu Marici si Indrecan (crestin dupa Evanghelie). Familia pe care o vizitam n-avea copii si isi dorea unul. In clipa plecarii, Indrecan m-a-ndemnat sa ma rog in acest sens. Ne-am rugat si in urmatorii ani familia (G.D.) a primit de la Domnul, trei copii. Acest episod m-a inarmat cu curajul de a merge prin credinta nu numai pentru mantuirea omului ci si pentru vindecarea lui.

Buni Cocar: Amintiri (5)

M-au fascinat convertirile din Valea Jiului. Imi pareau decupate din „Faptele Apostolilor” fiindca nu erau efectuate de om ci de Dumnezeu. Am auzit mereu ca „mantuirea este cea mai mare minune” si nu am nici un motiv sa ma-ndoiesc de asta. La Petrosani insa am constatat insa ca minunea aceasta era mai totdeauna precedata de alte minuni. De asemenea era urmata de nenumarate miracole. Cred ca se-ntampla asta fiindca oamenii nu erau neaparat animati de dorinta sa intre intr-o institutie terestra, nu, ei erau doritori si flamanzi dupa Dumnezeu. Nu ii mana spre Adunarea noastra nici asezarea casei de rugaciune din „colonie”, nici slujbele de acolo, chiar daca Inchinarea noastra era frumoasa, ei aveau nevoie de o realitate spiritual-supranaturala si li s-a spus ca acolo se afla ceea ce ei cautau. Imi place sa cred ca au gasit si (sau) au fost gasiti de Acela a carui prezenta nu izbeste oichiul ci inima.

Nu pot uita seara in care dupa o slujba „modesta” fr. Marosan m-a intrebat de ce n-am facut „chemare”? Nu i-am raspuns desi stiam, mi-era rusine sa chem pe cineva la Dumnezeu dupa o asemenea predica. Dansul mi-a spus ca in sanctuar m-asteapta o persoana care „nu vrea sa plece acasa pana nu vorbeste cu dumneavoastra”. M-am dus si am aflat o poveste atat de cunoscuta si totusi cat de noua …: „Azi dimineata stateam in cumpana, sa vin sau nu la aceasta Adunare? Auzisem de evanghelizare …, am pus doua semne in sufletul meu. Al doilea lea era sa mi se predice numai mie in Adunare si primul: sa ma invite cineva aici. Ambele s-au materializat si … El va fi Domnul meu pentru totdeauna.” (Numele acestei doamne este Mihanta …)

(2009 – Familia Maroșan și juniorul Mihanța cu soția)

Vecina care o invitase a fost convertita cu putin inaintea ei. Aceasta era bolnava, avea cancer la fata. La cateva zile dupa botez isi cumparase bilet de tren pentru a merge la doctor in Bucuresti. Obisnuia sa vada un medic la „Colentina” unde lucra o cumnata a ei (Mariuca Buhai, fiica fratelui Moceanu).

Barbatul „vecinei” era cam morocanos si cand a aflat de o noua vizita la Bucuresti i-a spus intr-un mod abrupt: „daca Dumnezeu a facut pentru tine minunea convertirii, de ce nu te vindeca si de cancer”? Ei i s-a parut o-ntrebare potrivita si s-a rugat sa fie vindecata chiar in seara aceea a plecarii. Dupa rugaciune a pus mana pe valiza si dadea sa plece cand sotul inmarmurit o intreaba: ce-i cu tine, unde pleci, nu vezi ca … Apoi a dus-o la oglinda. Cancerul disparuse fara urma.

Un tanar, dupa ce a vizitat Adunarea, si-a anuntat parintii ca este hotarat sa mearga pe Drumul Crucii. Tatal lui l-a anuntat ca-l dezmosteneste daca face asta … Pe la miezul noptii baiatul s-a sculat si a scris pe-ntuneric un bilet prin care isi instiinta parintii ca a decis sa-i paraseasca pentru a evita certurile … Dimineata, tatal a fost consternat iar mama tanarului a intrat in post negru. „Fugarul” n-a ajuns prea departe, a intalnit intr-o gara un grup de crestini care l-au adoptat l-au sfatuit si l-au ajutat sa devina un Onisim. Mama lui a fost convertita inainte ca el s-ajunga acasa. La botezul lui a predicat Simion Cure: „Prin botez noi ne logodim cu Crucea”.

O doamna de origine maghiara a fost atinsa de Cuvant si a cerut botezul. Sotul i-a promis ca va veni si el la Adunare in ziua botezului dar nu s-a tinut de cuvant. A fugit literalmente de acasa. A fugit insa repede si mult pana i-au cedat picioarele. Dupa acea zi n-a mai putut sa mearga si a fost tintuit la pat. In starea aceea, m-a rugat sa-l vizitez. Am stat de vorba cu el, dar nu s-a lasat de mine pana nu l-am botezat. A fost primul botez pe care l-am facut „intr-o cada”, dar conditiile era exceptionale. Familia era din Lonea si stateau in acelasi bloc cu familia Veres.

Dumnezeu nu lucra datorita noua, sigur nu datorita mie … Intr-o seara de „tineret” nu mi-a placut atitudinea tinerilor si i-am trimis acasa, nu inainte de a adauga: „spuneti parintilor vostri ca eu nu pot lucra cu niste oameni mandri”. M-am speriat putin de ce-am facut. Ma gandeam ca parintii se vor supara …, dar a doua zi am aflat despre o alta minune. O tanara care fusese repartizata la Aninoasa ca pediatru a fost printre cei trimisi acasa …, cum ea n-avea parintii in Petrosani, s-a plans sorei ei Aura, si mai ales lui Dumnezeu. A fost insa o plangere matura in care a recunoscut ca din cauza mandriei L-a ignorat pana atunci. Dimineata era alt om … A fost prima persoana pe care am botezat-o in viata mea. Numele ei Ligia B.

Tara Cananului nu este ca tara Egiptului, ea nu depinde de Nil si de revarsarile lui, ci numai de binecuvantarile care se pogoara de Sus de la Tatal luminilor …

Buni Cocar: Amintiri (4)

La inceputul lui ’79, ne-a vizitat fratele Harap, un om „tare in scripturi”. Harap a fost prezent la Biserica din Lonea tocmai cand noi discutam „starategii de atragere a semenilor la Dumnezeu”. Eu eram ferm convins ca stiu totul despre misiune, eram doar pastor de o luna intreaga si in consecinta am incercat sa-mi impun „viziunea”.

Harap, intelept, n-a zis decat un singur lucru: faceti foc! Bineinteles ca nu mi-a placut interventia „strainului” …, dar dupa sedinta… am cautat sa fac foc … Astfel l-am „cautat” pe Dumnezeul focurilor si El mi-a vorbit. Asta mi-a dat indrazneala.

Amenintarile autoritatilor cum ca nu-i tara noastra, ca daca „voua va merge bine, noua ne merge rau”, mi se pareau a fi dintr-un film care nu era despre noi. M-a surprins faptul ca mai toti ofiterii erau superstitiosi …, regret ca din cauza grabei, unde m-oi fi grabit, nu m-am gandit la sufletele lor … Pentru mine „Focul” era important.

Importanti devenisera si slujitorii care purtau focul dragostei Lui. Astfel Harap, Marcu Nichifor, Stef Ioan si Cure Simion au figurat printre invitatii nostri favoriti din acel an. Curata sarbatoare! Printre oamenii lui Dumnezeu care mi-au placut mult a fost si Daniel Ceteanu de pe langa Deva. Foarte cald, practic, „in clocot”.

Marcu Nichifor era „o bogatie” desi aparent sarac. Uneori il intrebam: cum stam? Sensul era: cum arata Biserica in care tocmai ati predicat? Dansul zicea: „mai bine, dar mai sunt niste cioate”. Odata ni s-a facut mila de fratele Marcu si tinerii din Petrosani i-au dat 1000 de lei. Ei i-am inmanat banii intr-un plic si Marcu n-a spus decat: „multamesc in Numele lui Dumnazau”.

M-a impresionat simplitatea si naturaletea, ma gandeam: deci asa se primeste un ajutor … dar la Marcu era si un epilog. La vreo doua zile, prezbiterul s-a-ntors in Petrosani, la locul faptei: „Bre mi-ai dat prea multi bani …”. Cum eu n-am vrut sa-i primesc inapoi, dansul mi-a cerut sa-i spun cateva lucruri unde ar putea merge sa misioneze in locul nostru pentru acei bani … Cred c-am vazut atunci „omul frumos”!

Oameni frumosi erau destui si printre localnici. Mi-amintesc ca sora Ana Gross mi l-a prezentat pe Marici astfel: curat cum e cristalul. Eu i-am descoperit pe cei din Aninoasa, familiile Nicoara din Cimpa …, cu nimic mai prejos decat Mihai Marici.

Lucratori erau destui in toate Adunarile si practic fiecare era in stare sa depuna o marturie pentru El. „Focul lui Harap” era asadar intretinut si de noi, localnicii. Eu tineam patru predici in fiecare Duminica, plus vreo cinci in timpul saptamanii.

Duminica dimineata mergeam cu autobuzul la Lonea unde incepeam slujba la 8 si o ispraveam pe la 10. La ora 11 eram in Petrosani, pana pe la 12. De la 3 la 5 aveam „biserica” in Petrila si de acolo Costel si Reli Cristea ma duceau de fiecare data cu masina lor la serviciul de seara din Petrosani. N-am simtit niciodata vreo oboseala. Un excelent ajutor mi-a fost si Nelu Lugoja, mai ales cand mergeam in vreo misiune mai departata unde incepusem a fi chemat.

Micul nostru foc s-a facut resimtit si in Valea Puiului, la Baru Mare, la Livadia, la Valea Lupului, ba chiar si in Ciopeia. Intr-o zi l-am botezat pe liderul rromilor din Ciopeia.

Nimic nu s-ar fi intamplat daca nu ne-ar fi dat Domnul ajutorul Lui. El de fapt facea totul, noi doar nu ne-am opus … El vorbea oamenilor, El ii convertea si tot El incepuse sa faca si vindecari, noi doar constatam.

(Dintr-o perioadă mai recentă – după Buni Cocar au urmat, pe rînd, ca pastori, Ionel Lazăr, Cornel Ardelean, Dănuţ Vrăncilă – o fotografie de la un botez: Daniel Cristea, Teodor Herlo, tinerii mai mari îi ziceau Papa H, Dănuț Vrăncilă, Cornel Ardelean, Corina Alexe, acum Vasiu, nepoata lui Teodor Herlo, frații Sergiu și George Dobre, al treilea din dreapta spre stînga e Ovidiu Lugoja, al treilea copil al lui Nelu Lugoj.)

Intr-o zi Herlo Teodor s-a-ntalnit cu o doamna in oras. Erau cunostinte mai vechi si Herlo a invitat-o la Adunare. Ea a acceptat invitatia si venit intr-o Duminica seara. In clipa cand a trecut pragul casei de rugaciune a simtit ca este vindecata in tot trupul. (respectiva doamna era bolnava inca din liceu si nu-si gasise nicaieri leacul). Vinecarea ei i-a „vorbit” barabatului ei care a inceput sa citeasca Biblia. Apoi i-a vorbit si Dumnezeu … Eu n-am avut nici un amestec in aceste intamplari, nici n-am fost nici macar prezent cand a venit doamna la Adunare …

Recunosc, n-a fost totdeauna Duminica in Petrosani, dar fiecare zi de „Vineri” producea saptamani intregi de Duminici!

Buni Cocar: Amintiri (3)

La inceputul anului ’79 am decis sa tinem servicii de Evanghelizare in Petrosani si in Petrila. Raspunsul Adunarilor a fost peste asteptari. Multi au facut sacrificii serioase. Multi am trecut la post si rugaciune cum n-am facut-o pana atunci. Tinerii au fost deosebit de activi. Astfel in doua saptamani s-au hotarat sa-L urmeze pe Domnul 80 de oameni. Se parea c-am fost „modest” cand am cerut 100 de suflete intr-n an. Dar n-a fost cum mi s-a parut …, a urmat catechezarea candidatilor si in trei luni am pierdut vreo 60 dintre ei. Ceva nu era in ordine. Oamenii se „predau” dar nu se botezau …

Atunci am decis sa nu-i mai trec prin catechezare inainte de botez ci dupa.

Am facut acest lucru fara sa ma consult cu Adunarea, singurul „complice” mi-a fost Mihai Marici. El punea apa in baptistier, iar eu predicam Duminica seara o predica de chemare si oricine ridica mana in semn de predare, era invitat in apa botezului … Timp de vreo 7-8 saptamani lucrul a mers foarte bine.

Cand s-au intors credinciosii din vacanta au gasit multi membri noi in Adunare. Teodor Herlo, care fusese la „Felix”, s-a aratat incantat de „Harul ce ti l-a dat Dumnezeu”. Dar euforia n-a tinut mult fiindca imediat am fost invinuiti ca risipim apa si am facut din „biserica” baie comunala.

Alesii din conducerea comunitatii Brasov sesizati m-au chemat la o consfatuire care nu prevestea nimic bun.
Cativa credinciosi au tinut sa vina cu mine: Itu Nicolae, Ticu Lugoja, Marici Mihai si Iacob Nicoara … Mi s-a imputat la Brasov ca nu tin la „practicile noastre pe aceste meleaguri”. Era adevarat si nu m-am aparat decat in prima parte, n-avea sens. Am promis ca voi tine cont de recomandarile lor, respectiv sa nu mai consum apa si sa nu mai transform „biserica” in baie comunala …

Ajuns acasa am reluat Evanghelizarile, l-am invitat chiar si pe Iosif Ton care a venit impreuna cu corul barbatesc de la Biserica Nr. 2 din Oradea. Atat Iosif Ton cat si coristii au fost excelenti, dar nu s-au adaugat prea multi la numarul mantuitilor. Cred totusi ca Evanghelizarea cu oradenii poate fi mentionata ca un Eveniment pentru Valea Jiului. Am inchiriat pentru vizita lor cladirea Bisericii Evanghelice si cand am iesit de la Adunare se parea c-am invadat centru orasului care arata ca Lipscanii din capitala.

La serviciul de seara cu Iosif Ton s-au predat mai multi participanti si cred ca a fost o lucrare spirituala deosebita deoarece un om stapanit de un duh rau a fost eliberat atunci instantaneu …

Povestea acestui om si a familiei lui o port in suflet si sper sa o povestesc cu lux de amanunte, in Imparatia lui Dumnezeu.

In luna Decembrie, neavand numarul propus, m-am dus la garduri si la raspantii …, adica am revenit la botezurile fara catechezare, dar era prea tarziu … Mijeau zorile lui ’80. Un nou an de raspantii pentru mine.

Buni Cocar: Amintiri (2)

Vara lui „78” (cand m-am mutat in Petrosani) venea dupa „77”, an in care la Lupeni a avut loc greva minerilor, eveniment major care a pus „regimul” pe jar si l-a facut extrem de vigilent cu … sectantii. Personal n-aveam nici in clin nici in maneci cu greva dar am auzit c-am fost acuzat de instigare la greva.

(in perioda respective eram cu Newton in Banat si am aflat de evenimente cand ele se incheiasera. Tenie si Fratele Daniel mi le-au povestit alaturi de altii. Tenie se pare, ca I-a reparat la miezul noptii, costumul primului ministru I.V. „sifonat” de grevistii lui Dobre …).

In acea vara am fost chemat intr-o dimineata de Emil Dinea la Valea de Brazi fiindca autoritatile demolau casa de rugaciune din Uricani … Newton era la mine acasa, astfel ne-am dus cu „Fiatul” lui si demolatorii, surprinsi, s-au oprit din” lucru”.

In saptamana urmatoare am fost chemat la Deva, la inspectorul de culte sa mi se dea recunoasterea sau autorizatia de functionare. Mi-a dat-o cu greu, printre multe insulte si multe amenintari. Fratele Lazar de la Deva a pus o vorba buna si m-am pomenit „autorizat”. In fapt eram speriat.

(Mi se ceruse sa-i exmatriculez pe Newton si pe Sagulo din Biserica, lucru pe care l-am refuzat pe loc asta l-a enervat pe domnul Hoffman. A mai fost si reprosul pentru amestecul meu in treburile autoritatilor la Valea de Brazi …).

In starea asta l-am vizitat pe doctorul Gheorghita …, voiam o imbarbatare de la el sau prin el …

Doctorul Gheorghita pe atunci lucra si „ca misionar” la Cugir. Dansul mi-a spus ca singura sansa sa rezist in zona ar fi daca m-ar sustine Biserica si asta s-ar intampla, in opinia lui N.G., daca in primul an s-ar converti 50 de oameni.

N-am inteles nimic, dar dupa cateva zile, idea lui s-a transformat in preocupare pentru mine, astfel ca la cateva zile dupa ordinare am anuntat Biserica din Petrosani ca voi pleca de acolo daca in urmatoarele 12 luni nu vom avea 100 de convertiti botezati.

Am fost privit cu mila, cu ciuda, cu bucurie …, dar n-am nici o indoiala ca a fost cum trebuia sa fie. Dupa 12 luni registrele spuneau c-am botezat doar 74 de oameni si cu inima stransa, am plecat din Petrosani. Am plecat la Giulesti-Bucuresti, unde n-am fost niciodata recunoscut de autoritati.

(In 79 ne-au vizitat multi predicatori: Dugulescu, Marcu Nichifor, Gheorghita, Stef de la Medias, Ciocan, Mihut, David Nicola, Crisan, Iosif Ton, Mircu, Busuioc, Hudulin, Dr. Vass. Deasemenea si multi seminaristi: Capota Traian, Beni Cocar, Binu Poplacean, Chisalita Constantin si inca altii).

Buni Cocar: Amintiri

Pace Frate Alin

PTL

N-am avut o zi deosebită astăzi și tocmai mă pregăteam să trag oblonul când am găsit întrebarea dumitale. A venit la timp, probabil fiindcă am retrăit (în minte) de nenumărate ori episoadele (unei părți din tinerețea mea) petrecute în Valea Jiului și subconștientul meu era oarecum pregătit.

(Alin Cristea: Am stat să lucrez toată noaptea și, în afară de alte chestiuni, am facut un album cu 100 de fotografii despre evanghelici românia. Aș fi putut pune mai multe sute, dar am selectat în grabă, ca să fac albumul astăzi, cînd e Congresul baptist la Oradea. Am văzut că Buni Cocar a dat Like la cîteva poze de la Petroșani și atunci m-am gîndit să-l întreb dacă nu ar vrea să scrie cîteva impresii despre acei ani.)

Am ajuns acolo ca „repartizat” de Seminarul din București în vara lui 1975. Nu mi-am dorit Valea Jiului, nu știam la ce să m-aștept dar fratele repartizator n-a cedat insistențelor mele de a fi repartizat în Banat sau în Timișoara la Biserica numărul „1” („Betelul” actual) unde păstorea fratele I. Trif. Acea Biserică m-a recomandat pentru Seminar.
Argumentul dirigintelui a fost: în Petroșani au făcut practică și fratele Olah și fratele Damian (agronomul din Arad…) Caz închis.

(Alin Cristea: Nu-mi aduc aminte să fi auzit ca Olah să fi făcut practică în Petroșani, dar știu că Dugulescu a făcut.)

Fără să fi avut o Duminică de vacanță, m-am și prezentat la fratele Cenușe Teodor, care m-a însoțit sau mai exact pe care l-am însoțit la Petroșani. A fost Vineri seara. A predicat întâi fratele Daniel Chiper care ținea un studiu escatologic în Adunare. Lui Chiper nu i-a plăcut modul în care am vorbit (prea repede) și mi-a recomandat să-l ascult pe fratele …, Pitt. Mă rog.

Familia Marici mi-a fost aproape, locuiau la doi pași de Casa de Rugăciune. Eu am locuit în camera de oaspeți a Bisericii.

Herlo m-a adoptat și el destul de repede, la fel ca și întreaga Adunare. Cred că din prima săptămână i-am cunoscut pe toți credincioșii din cele șase Biserici ale „cercului”: Petroșani, Petrila, Lonea, Baru-Mare, Livadia și Valea Lupului. Am vizitat și Cimpa și Aninoasa. Primele vizite le-am făcut cu fratele Marici, apoi cu Manase Trif, Ticu și Itu. (va trebui să sar peste astfel de amanunte care n-au mare valoare, dar îmi sunt atâta de dragi …)

(Alin Cristea: NICIDECUM să nu săriți peste astfel de amănunte. Și NOUĂ ne sînt dragi!)

În acea vară s-au predat Domnului aproape toți tinerii din Adunarile amintite și fratele Cenușe i-a botezat. A fost o perioadă bună pentru un începător în ale slujirii. Nu aveam atunci decât 22 de ani. Doar cu câteva zile mai în vârstă decât Emil Cristea.

După prima slujbă la Petrila am fost la masă la bunicul dumitale, fratele Gligor, și am stat de vorbă cu dânsul și cu Ilie Mărișescu aproape o noapte întreagă. Mărișescu a ținut să mă convingă să-mi cumpăr haine groase ca să nu răcesc. Fratele Daniel Cristea era atunci cel mai sobru și cel mai instruit om din Adunare. Și dânsul și Minu și Tenie m-au primit bine și m-au ajutat mult.

După prima practică petrecută acolo, nu s-a mai pus problema să merg și în alte locuri, de fapt, nici nu mai voiam. Mă simțeam foarte bine, iubeam locurile, Adunările …, de fiecare dată tinerii (și destui adulți) mă așteptau la gară cu flori. Mai erau și studenții africani care frecventau Adunarea și aduceau un „aer” aparte: Newton Atah Amegbey, Saglo Sagulo și alții. Pe Sagulo l-am și botezat (atunci când s-a botezat și Luci Madear). Ce să spun, era „Mica America” și nu mă refer la sensul material. Se făcea lucrare și sentimentul meu era că se putea face o mare lucrare.

Astfel în 1978, deși fusesem repartizat în București la „23 August”, am venit în Petroșani pentru a face o lucrare pentru Dumnezeu. Împlinisem între timp 25 de ani și eram pastorul neordinat al unor oameni pe care îi puteam numi părinți sau bunici și pe care îi stimez enorm și acum.

N-am stat în Petroșani decât un singur an. Un an greu, totuși absolut excepțional.

Voi povesti mâine cum a fost sau cum mi-a rămas mie acel an în memorie.

Noapte bună

Buni

P.S. știu că aceste amănunte nu sunt bune pentru internet, dar nu m-am putut abține și sper că înțelegi de ce: sunt peste 40 de de ani de când am plecat de acolo și nu m-a-ntrebat nimeni niciodată despre acea perioadă. Mâine, sper să scriu în alt registru sau într-altă cheie.

(Alin Cristea: Ba sînt foarte bune aceste amănunte. Regret că nu v-am provocat anii trecuți să ne oferiți astfel de amintiri. Am luat decizia să îi provoc și pe alții, din diverse zone și țări, să scrie cîte ceva de genul acesta. Măcar o dată la 4 ani…)

Noua conducere a Comunităţii Baptiste Hunedoara

Mircea Ursu – președinte
Timotei Rusu – secretar

Vicepreședinți:
Nicu Tătar
Ionuț Dumitru
Daniel Cocariu

Membri:
Yan Sisoev
Viorel Chiș

Propuneri pentru Comitetul Executiv al Uniunii Baptiste:

Președinte: Daniel Mariș
Secretar general: Mircea Ursu
Vicepreședinte cu pastorala: Samuel Tuțac
Vicepreședinte cu misiunea: Otniel Bunaciu
Vicepreședinte cu educația: Paul Negruț
Secretar General Adjunct: Timotei Rusu

https://www.facebook.com/nistor.ionut.9

La mulți ani, Emilia Neiconi (05.11.2014)

În Parîng, secolul trecut…

Subțireii de pe margini sînt Emilia Neiconi și Alin Cristea. 🙂

Cîțiva ani mai tîrziu – Crăciunul 1984 din Petroşani.

Prima din dreapta jos: Emilia Neiconi.

Al doilea din stînga sus: Alin Cristea (între frații Faur – Avram și Timotei).

La mulți ani, Marius Darie (03.10.2014)

Marius Darie, Cornel Marici, Cornel Adrian Betiuc, Alin Cristea

Pe cel mai înalt vîrf din România – Munții Făgaras, vîrful Moldoveanu.

Secolul trecut…

În vara (1989) cînd Marius Darie a intrat la facultate (și s-a căsătorit Emil Cristea).

Elisabeta Maroşan (1935-2014)

Elisabeta Maroșan a fost soția lui Vasile Maroșan, dirijor de orchestră la Biserica Baptistă Petroșani și la Biserica Baptistă Betania din Sibiu.

La mulți ani, Felicia Cristea

Această galerie conține 19 fotografii.